Semne

photoshop

Nu înțelegi disperarea până când nu te agăți de o rădăcină uscată, pe marginea prăpastiei, privind la hăul de sub tine.
Atunci, orice adiere de vânt, orice pescăruș care zboară, capăta un sens mistic, strângi până la sânge de ultimul tău ciot de sperantă și crezi.
Semnele apar atunci când accepți că unele lucruri nu trebuie să le întelegi, trebuie doar să le simți.

Un nor care apare de niciunde și te protejează atunci când nu mai aveai nici o speranță. Același nor care-și oprește lacrimile brusc, cât să privești în ochi un pescăruș ce s-a apropiat de tine pentru a-ți transmite că o sa fie bine.
O floare de foc al cărei sens îl înțelegi după doi ani, într-un moment când agățat de rădăcina aceea deasupra prăpastiei aveai atâta nevoie să ți se spună să ai încredere.

Cu toți ne temem. Chiar și cei care-și ascund demonii întunericului departe de ei însăși. Nu există certitudini, există doar speranța că răul cel mai mare nu ți se poate întâmpla ție.
Iar atunci când se întâmplă…
Atunci, unica șansă este să ai lângă tine cei mai frumoși oameni. Cei care stau pe buza prăpastiei, aplecați și îti șoptesc, privindu-te in ochi:
-Nu am să te las să te prăbușești, sunt aici, va fi bine.

Nu știu ce va fi mâine, dar știu ce a fost azi, ceea ce a fost ieri și mai știu că oricât de greu mi-a fost în viață, o mână nevăzută mi-a adus aproape cei mai frumoși oameni din lume.
Iar dacă mă voi prăbuși, voi avea în palma mea o parte din ei, din transpirația lor. Ultimul lucru pe care-l voi vedea nu va fi marginea prăpastiei ci chipul lor zâmbind.
Iar zâmbetul lor este cel mai bun semn că o să fie bine.

Reclame

7 comentarii

Din categoria dragoste, Ganduri, Realitate

7 răspunsuri la „Semne

  1. Ca de obicei, un text sensibil și profund. Mulțumim! 😊

    Apreciat de 2 persoane

  2. Ce frumos! Cu multa emotie, despre prieteni si nu numai. Multumsc. Numai bine!

    Apreciat de 2 persoane

  3. Şi toate astea contează mai mult decât putem înţelege cât încă nu suntem aproape de prăpastie.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Ana G.

    Tare frumos ai spus! Atâta sensibilitate rar mai întâlnești în ziua de azi. Să mai adaug și „la un bărbat”?

    Apreciat de 1 persoană

  5. Doar oameni frumosi sa ai in jurul tau, Conty. Oameni care sa te ajute sa treci peste toate momentele de disperare sau tristete care sunt in noi chiar daca, asa cum spui, unii prefera sa ascunda asta atat de adanc in ei si sa se prefaca ca sentimentele astea nu au existat niciodata. Nu pentru ei.
    O zi buna.

    Apreciat de 2 persoane

  6. Iosif

    Când ai încredere deplina-n Dumnezeu
    si viata-ti este ancorata în Cuvântul Sau,
    nici moartea nu mai are sorti asupra ta,
    Iubirea învinge întotdeauna si moartea…

    Fii binecuvântat cu liniste si pace Suflet frumos !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s