Maitreyi

Inima imi batea cu putere, pulsul o luase razna, m-am oprit brusc tragand aer in piept. Priveam ecranul telefonului si parca imi era teama sa mai citesc inca o data mesajul ei.
Am stiut inca din clipa in care am regasit-o ca pentru mine, pentru noi este prea tarziu.
Poate cu multi ani in urma. Poate…
Acum tot ceea ce simteam  pentru ea nu putea schimba nimic. Nu in lumea asta, nu noi, nu atunci cand este un suflet nevinovat la mijloc.
Tot ceea ce-mi doream era sa fiu langa ea, sa-i fiu cel mai bun prieten pe care-l poate avea cineva, sa-i daruiesc tot ceea ce este mai frumos si bun in mine pentru a nu se mai simti atat de singura.
Pentru NOI era prea tarziu, dar nu si pentru o prietenie curata si sincera.

Te iubesc, Albert.
M-am oprit si nu stiam cum sa reactionez.
Ce simteam?Furie? Bucurie? Fericire?
Un amalgam de sentimente extreme imi strabateau mintea si sufletul.
25 de ani mi-am dorit sa aud aceste cuvinte de la ea, iar acum cand le auzeam am inteles ca lumea, asa cum am stiut-o eu, s-a sfarsit.
Vorbeam mult.
Era o prietenie frumoasa, o relatie speciala. Se simtea placerea si bucuria de a regasi in celalalt un prieten pe care poate l-ai asteptat toata viata.
Radeam, glumeam, ne cautam de fiecare data cand aveam nevoie de un sfat, de o parere sau doar sa transmitem cuiva starea noastra .
Ne-am deschis unul fata de celalalt asa cum fac doar prietenii de suflet. Vorbeam lucruri atat de ascunse in noi incat durea la propriu si doar sa ne amintim de ele.
Nu stiu daca a fost iubire. Pentru ca iubirea este parca prea simpla pentru ceea ce simteam noi.
Asa cum ea a spus, simteam ca ne-am gasit sufletele pereche.
Aveam atatea lucruri si pasiuni in comun. Atatea vise, atatea amintiri si bucuria de a le imparti cu cineva drag.

Imi amintesc aniversarea primului an.
Intotdeauna am adorat sa o surprind, sa- i arat cat de mult o pretuiesc.
Noi doi eram doar doua umbre. In lumea asta noi nu existam.
Trebuia sa am grija sa o protejez pentru ca orice greseala a mea, cat de mica, ii putea face mult rau.
Si atunci am convins niste persoane dragi, stiam ca o va bucura si pe ea sa le vada, sa montam un clip in care sa uram unui pusti, Alex, la multi ani.
Nimeni nu a stiu ca e pentru ea.
Alex, defapt era un diminutiv pentru ca uneori eu ii spuneam Alexandra.
Cat ne-am distrat filmand acel clip.
Cata bucurie i-am facut ei.
Aprecia atat de mult toate incercarile mele stangace de a o face fericita. Textele mele, imaturitatea mea romantica, prietenia mea copilaroasa, sincera si devotata.

Oamenii nu sunt nemuritori. Uneori nici iubirea nu este.
Singurele lucruri nemuritoare sunt amintirile.
Iar sufletul unui om este atat de frumos precum sunt amintirile lui. A fost modul nostru nebun de a alege sa sadim flori de maci in inimile noastre.
Amandoi am stiut de la inceput ca sunt prea inalte zidurile pentru a evada din lumea asta.
Si atunci am pretuit orice atingere, orice secunda in care ne-am vazut.
Poate prea putine.
Am visat ca si cum am fi trait 1000 de ani desi intotdeauna am stiu ca poate fi ultimul 20 in care ne spunem la multi ani.
Ana evident ca nu exista.
Nici Alexandra, nici cele mai multe din intamplarile din textele mele. Probabil ca nu va sti niciodata nimeni cine a fost ea. Asa cum probabil amintirile noastre reale le vom sti doar noi doi.

Te iubesc….Ana!
Te iubesc chiar daca stiu ca nu vom trece niciodata peste…
Chiar daca NOI nu exista, chiar daca…..
Te iubesc pentru ca ai cel mai frumos zambet din lume.
Pentru fiecare litera pe care mi-ai scris-o daruindu-mi speranta si incredere.
Te iubesc pentru ca tu esti cel mai bun prieten pe care l-am avut vreodata si chiar daca uneori certurile noastre au fost cum au fost, prefer oricand un prieten sincer in locul unuia care te pupe in cur sa obtina ceva.
Nu tu m-ai invatat asta?
Nu tu-mi spuneai ca ma iubesti pentru ca sunt singurul om din viata ta care are curajul sa-ti spuna atunci cand gresesti, nu sa se prefaca ca nu are nimic?
Te iubesc pentru ca tu esti cel mai frumos lucru care mi s-a intamplat vreodata.

Poate ca acesta este ultimul 20 in care-ti spun la multi ani.
Dar sunt fericit ca atat cat am fost, am fost ceea ce am fost.
Nu voi renunta niciodata sa cred. Sa sper.
Nici in viata asta, nici in altele.
Amandoi suntem mult prea caposi sa ne dam batuti chiar si atunci cand intreg univers este impotriva noastra.
Poate ca este prea tarziu.
Intotdeauna a fost prea tarziu. Dar am stiu ca nimeni niciodata nu ne va lua prietenia, nebunia noastra colorata, increderea ce-o avem in celalalt.
Nimeni nu ne poate lua 20.
Pentru ca 20 nu este doar o data. Este partea ascunsa din noi ce a indraznit sa viseze.
La multi ani, creola mea superba.
La multi ani, Maitreyi!

Publicitate