Desert

Ma intrebam din ce in ce mai serios daca luasem decizia buna venind aici. Soarele taios, salbatic, taia in carne vie, iar praful desertului devenea vizibil deranjant pentru Ana.
De sub tarha beduina se zareau ochii ei fermecatori si o auzeam des, tusind in spatele meu, semn ca astmul ii facea probleme.
Am intors capul, cautandu-i privirea.
Acolo sus, pe cocoasa aceleui dromader, Ana parea in starea ei naturala. Chiar respirand greu, ochii ei straluceau fericiti.
Uneori, cand eram acasa, glumea spunand ca ea s-a nascut in desert si de aceea iubeste atat de mult caldura. Privind-o in acest ocean fierbinte am inteles pe deplin ca nu era departe de adevar.

Ne apropiam de ceea ce parea o oaza.
Ghidul incerca, intr-o engleza destul de buna, sa ne explice cate ceva despre locul spre care ne indreptam. Beduinii, celebrele umbre ale desertului.
De la el am aflat ca in mod traditional beduinii sunt nomanzi, crescatori de camile, nu lucreaza in nici un fel pamantul, stau intr-un loc cateva luni.
Oameni, turme de oi, de capre şi cămile străbat ariditatea deşertului, ducând cu ei corturile din piele de capră.
Ana reusise sa aranjeze cumva, urmand sa luam cina si sa inoptam intr-un cort traditional, sansa noastra de a vedea cum traisc acesti oameni atat de diferiti.

Initial am crezut ca este doar o gluma a ei, doi europeni necunoscuti, printre vulpile oceanului de praf. Apoi am inteles ca ospitalitatea, intr-un loc unde nu exista nici baruri, nici hoteluri este ridicata la nivel de religie.
Ana a profitat de toate astea  obtinand permisiunea unui seic de a petrece cateva zile intr-o oaza unde aveau tabara. Stiam ca sunt renumiti pentru cultura lor, pentru calitatile lor artistice, native, iar sansa de ai cunoaste  in mediul lor era o provocare interesanta.
Intreg zborul pana in Egipt, sufletul meu drag imi vorbise de muzica si poezia lor fascinanta, cautand sa ma convinga ca vor fi cele mai frumoase zile din viata mea.

Am simtit cum ma strange puternic de mana, atragandu-mi atentia sa ma intorc la realitate. Am privit-o, surazand.
O tacanita, ingrozitor de frumoasa, cu pielea parlita de soarele desertului, dar un suflet care parea ca si-a gasit linistea aici, in pustietatea asta, alaturi de niste oameni liberi ca pasarea cerului.
Poate ca acesta era si motivul. Libertatea.
Intotdeauna Ana a iubit libertatea mai mult decat orice altceva pe lumea asta.
Ne-am aplecat si am intrat in cortul unde eram asteptati de conducatorul acestui trib.

Va urma

sursa foto :flickr.com

Publicitate