Este primul text pe 2019, aşa că am decis să încep cu un pamflet, nu de alta, dar şi romantismul ăsta desuet prea suceşte minţile naivilor ce cred că dragostea poate fi o stare.
Ideea mi-a venit când în miez de noapte am gasit un text viral la care o bună parte din lista mea de prieteni comentau şi lăicuiau la greu.
Poate una din cele mai minunate categorii de tipi ce se dau pe net cu păreri sunt haterii. Ei ştiu tot. Despre dragoste, politică şi obligatoriu despre popi.
Cum care popi?
Aia de te aleargă pe scara blocului cu busuiocul, ciordindu-ţi portofelul cu banii ce-i aveai puşi deoparte pentru excursia din Islanda, la vară.
Popii aştia, nişte bulangi cu toţii.
Iar bisericile. Toate au candelabre de aur, iar pe jos parchet din abanos.
Acum hai să ne întoarcem la Julieta noastră.
Textul era haios, chiar am zambit, până în punctul în care am ajuns la faza cu fraierii care aduc flori şi proastele care au o reţinere să si-o tragă cu fătul frumos de la coada cu ouă.
Sau la ouă. Nu am înteles prea bine.
Naşpa.
Cum bre să fi selectivă, să stai ca tăntăloaicele alea siropoase, aşteptând ca proasta dimineaţa un compliment . Bleahhh!
Mai sunt şi puţoii aia care-şi strâng iubitele în braţe atunci cănd le văd supărate.
Trist.
Adică mergi tu la sala, eşti tipul de la job, care se ştie, ai cele mai tari şi vulgare glume cu colegele, pipăindu-le până vomită alea pe tine, şmecherul care zboară ca vântul pe linia de tramvai, pentru ca atunci când ajungi acasă să te porţi ca un fraier ce ţine o femeie în braţe?
Cu toţii stim că doar pămpălăii fac asta.
Tu eşti bărbat, ce p**a ta! (şti că dacă nu vorbeşti vulgar nu eşti bărbat, nu?)
Julieto (sau Nicoleto, după gust) chiar visezi la un tip care să te respecte şi care să vadă dincolo de chiloţii tăi? Hai mă fată, că aşa ceva nu există.
Un bărbat din secunda în care deschide ochii şi până atunci când râgâie şi adoarme, el nu visează decăt ţâţe şi cur. Bine, nu punem la socoteală şi prostovanii aia care au şi alte pasiuni, pentru ca ei sunt doar nişte pulifrici.
Ti-o spune specialistul (ăl’ de-l citeam eu aseară) . Bărbaţii sunt nişte prădători sexuali cu toţii!
Iar femeile…
Unica pasiune a unei femei în viaţă este să măsoare dimensiunile organului masculin, iar toantele care mai fac si altceva, nişte urâte frustrate.
Cred că cel mai greţos lucru pe lumea asta sunt bărbaţii care vorbesc despre sentimente. Tipii ăia penibili ce işi pierd timpul pentru a trimite iubitei un mesaj siropos. Bleahhh
Păi dacă tu stai să trimiţi iubitei asemenea inepţii, când mai ai timp să o arzi la bârfă cu aia de ti-a dat add acum trei zile_
Hai că poate o convingi sa-ti trimită o poză cu ea goală.
Păi doar nu o fi o pupăză din aia care o arde cu pudicitate şi respect ca toţi babalâcii..
Carpe diem.
Vreau să fac o spovedanie.
Pardon, autodenunţ, doar nu suntem ca pupătorii aia de moaşte.
Cu lacrimi în ochi şi umilinţă recunosc că sunt un siropos.
Da, stiu,e grav, încerc un tratament, caut un transplant ceva, dar doar popa stie daca voi reusi…
Scriu despre ceea ce simt. Evident că o fac pentru a agăţa naive pe net, dar scopul este irelevant cât timp pică ceva în plasă.
Bine, preferatele mele sunt cele ce stiu ce înseamnă sarcasmul şi ironia.
Ador piţipoancele. Sunt singurele femei care stiu ce vor. Nu-şi irosesc atâţia bani in vopsele si tatuaje să vi tu cu o floare si câteva cuvinte, pe care oricum nu le înteleg, să le plimbi prin Cişmigiu.
Îmi plac mamele care-şi invaţă puştii de mici să fie bărbaţi. Lasă-l fată să înveţe, oricum va auzi mai târziu sau găseşte pe net. De ce să stea ca prostul cu o carte în mâna, când poate găsi orice pe google, oricum daca nu stie la 8 ani să înjure ca un birjar şi cum să tragă de ţâţe o fată, atunci va fi vai de mama lui.
Notă:
Deşi textul este o satiră la cei care privesc latura romantică a unui bărbat ca pe deviaţie genetică, nu vreau să merg nici în extrema cealaltă a efemenizării bărbaţilor. Cred în echilibru, aşa cum cred că o femeie întotdeauna va şti să discearnă.
O femeie este respectată atâta respect cât impune ea.
Să nu subestimam femeile, iar numarul celor care sunt piţi sau pisi este oricum irelevant pentru marea masă a jumătăţii frumoase din noi.
😂Pai daca tu ai probleme fiind un siropos ce sa mai zic eu? Pai ce ma fac eu (la varsta mea) daca agăț „vreo fraiera” pe net?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cumplit. Imi imaginez cât de greu poate fi. Mai ales că, stim cu toții, cine mai stă să discute despre muzică, pictură, litere? Chiloți…și atât. Dar ce stim noi, pupatorii de moaste, ce înseamnă viața. Carpe Diem..
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ce trebuie să fac ca să obţin diplomă de piţi? 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Simplu.
Lasă naibilui cititul, daunează rau sănătății. Tatuată în părțile intime ești? Mergi la salon cel puțin de două ori pe săptămână?
Oricum dacă ai un job ești descalificată din start.
Complicat nu e.
Sper ca nu-ți plac tipii care te țin de mână sau cei care cred ca ești suficent de isteața să reușești și singură, ca s-a terminat!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pisici, Albert! Nu mă calific. Mă paşte o tristeţe în următoarele 15 secunde…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Woow !!! Ce aricol plin de romantism ! Îmi aminteste de o mai veche iubire virtuala, care, pe un blog (inaccesibil azi) mi-a dedicat câteva complimente si desene superbe, prin care mi-a cazut cu tronc la inima, îndragostindu-ma la prima citire, si chiar am suferit mult,(profund sufeteste) dupa pierderea ei, mai cu seama ca pe un alt blog (interzis) striga în gura mare, de peste hotare, la ajutorul lui M. Tuca. 🙂 )))
O saptamâna magica, draga Albert !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Stiu articolul si ce sa spun, cine este cel mai tare in a diseca problema femeiasca, castiga. Da bine la public atata dezbatere . In fond, daca simti ca esti dincolo, Albert, ramai acolo.
Un an frumos sa ai !
ApreciazăApreciat de 2 persoane
De ce ar trebui să disecam modul de a fi a femeii? Eu am încredere în capacitatea majorității femeilor de a-si alege propriul drum. Nu cred ca au nevoie de un ghid. Textul este un pamflet la adresa ideii că barbatii sunt cu toții obsedați de chiloteala si ca romantismului la bărbați este o eroare genetică. Daca unica pasiune a unui om, indiferent de sex, este chiloteala, atunci omul are mize mici in viața.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
…V.I.P.+E(u)R(i)ELE) virtuale, sunt otravuri infecte, otravitoare, mortale… 🙂 )))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu sper totuși ca adevăratele sentimente să intre pe un făgaș normal. Sper din tot sufletul ca iubirea să învingă și duioșia să-și facă loc, înlăturând vulgaritatea. Observ că mulți oameni nu se mai uită la televizor, sătui fiind de pițipoance și chelioși vulgari ce erau promovați de emisiuni cu mare impact la public. Dacă intrebi o fetiță de cinci ani ce vrea să se facă după ce va crește, va răspunde fără să clipească: Bianca Drăgușanu. Eu spun că sper să se revină la duioșie, dar mi-ar plăcea să spun că sunt convinsă de asta. Din păcate…
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Succes la pitipoance:))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pai nu se uite Piti la siroposi ca mine. 😭😭😭
ApreciazăApreciază
De ce parte ajungem sa stam in viata, nu cred ca este ceva cazual. De partea cea dezgustatoare, intunecoasa sau cea romantica, in lumina divina a Celui ce ne-a creat? Educatia incepe in familie, asa cum ai spus tu. Si este esentiala. Dupa, desigur fiecare ca adult va face alegerea lui indipendent, insa cred cu tarie ca familia este prima caramida de nadejde in crearea barbatului de maine. Din pacate rolul de parinte vine considerat foarte putin esential, si de aici toate relele in societatea de astazi.
Numai bine Albert!
ApreciazăApreciat de 1 persoană