Arhive pe etichete: viata

Despre voi

230312_2061123886506_8134704_n

Eram inca un mucos, abia iesit din adolescenta, orgolios si incapatanat, cand m-am indragostit de o persoana interzisa. Intotdeauna reusesc asta. Sa intru in povesti complicate, devenind un proscris pentru cei din jur.
Singur, intr-o poveste imposibila, cersindu-mi dreptul la propriile alegeri, in viata mea au intrat doi oameni ce si-au asumat riscul de a mangaia un condamnat la moarte.
Am gasit in ei si la ei un loc unde prietenia a contat mai mult decat orice dogma lumeasca, poate chiar si cea familiara.
Am gasit doi oameni care ne erau prieteni, confidenti, parteneri in tot si toate.
Habar am daca acea relatie proscrisa a fost un lucru bun sau rau. In viata am invatat ca nimic nu este intamplator. Cu siguranta insa ca acei oameni au fost umbrela noastra intr-o furtuna ce ameninta sa ne inece cu totul.
Multumesc Bogdan si Claudia.

Peste ani, coplesit de niste probleme emotionale si fizice, organismul meu a cedat. O viata intreaga reusisem sa ma tin departe de intalnirile cu spitalele, iar ciocnirea cu mediul acela risca sa devina o ancora care sa ma scufunde cu totul.
Fizic, emotional si profesional.
In perioada aceea, un om aproape necunoscut, un suflet frumos si-a asumat riscul de a veni langa mine si a-mi intinde o mana.
Si nu doar atunci.
A continuat sa fie acolo.
Atat cat poate fi un om langa tine, cand tu te retragi in carapacea ta ne lasand pe nimeni sa se apropie.
Multumesc, Ady Constantin.

Azi mi-am dorit sa scriu cateva randuri despre prietenie.
Despre oamenii din viata mea care au fost acolo cand toti ceilalti priveau in alta parte.
Intotdeauna am crezut ca prietenii sunt cel mai frumos dar al divinitatii. Pentru ca uneori, prietenii adevarati sunt unicul rasarit intr-o bezna in care te invarti singur.
Iar ei merita sa stie ca-i pastram acolo in sufletul nostru.
Si pretuim tot ce-au facut pentru noi.
Prietenii adevarati nu se castiga la o bere. Nici nu se pierd atunci cand se strica vremea si vremurile. Ei sunt acolo, scrijeliti in amintirile si sufletul nostru.

Intotdeauna am fost un tip rebel, nonconformist, care si-a asumat anumite alegeri si a mers pana in panzale albe cu ele. Introvertit, extrem de selectiv cand e vorba de oameni, nu fac parte din tipologia prietenului de gasca.
Poate de aceea pretuiesc atat de mult oamenii care cu adevarat au stiut sa vada in mine un suflet in care poti avea incredere.
Multumesc celor ce mi-au respectat alegerile, chiar daca ele nu au corespuns intotdeauna standardelor lumii in care traim.
Maine ma voi gandi la ei stiind ca si ei se gandesc la mine.

Prieten se numeşte omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanţial de timp sau de loc sau de mod. – Nicolae Steinhardt

Reclame

7 comentarii

Din categoria Ganduri, Realitate

Asteptari

hombre-levitando

Un pescarus superb m-a dojenit aseara pentru ca eram trist si dezamagit. Dorind sa-mi fie aproape, cu cele mai bune intentii, mi-a vorbit de durerea ce vine din a avea asteptari.
Nu este prima data cand aud asta.
Cumva, intr-o societate superficiala, in care din ce in ce mai putini oameni sunt dispusi sa-si asume lucruri, acest cliseu cu lipsa de asteptari devine tot mai pupular.

Incerc sa-mi imaginez o lume fara asteptari. Incerc sa-mi imaginez lumea mea fara asteptari si nu reusesc deloc. Poate ca totul tine de educatie, de felul in care bunicii mei au reusit sa-mi transmita niste principii, dar pentru mine o lume in care in care nimeni nu-si mai asuma nimic, in care manati de un egoism rapace calcam in picioare orice om de langa noi, este o lume distropica, in care nu vreau sa traiesc.

Defapt ce inseamna a avea asteptari?
Atunci cand spui unui om: buna dimineata, astepti sa-ti raspunda? Daca daruiesti unui om jumatate din felia ta de paine este firesc sa citesti in ochii lui apreciere? Atunci cand afara ploua si iesi fara umbrela, astepti sa te uzi?
Ce lume este aceea in care faptele noastre nu au consecinte?
Cum putem sa ne educam copiii spunandu-le ca pot face orice, oricand, pentru că greșelile lor nu exista, este vina celor care au avut asteptari?

Acel pescarus minunat cu certitudine stie asta. Puii de pescarusi superbi, sunt o dovada a educatiei primite. Si atunci? De ce am ajuns sa credem asta?
Pentru ca renuntam prea usor.
Pentru ca numarul oamenilor fara caracter s-au inmultit, au ajuns sa domine peisajul si condusi de instinctul de autoaparare incercam sa ne convingem ca cel mai bine ar fi sa lăsăm de la noi, sa nu avem asteptari.
Nu pot. Nu pot si nu vreau sa traiesc asa.

Astept ca atunci cand sunt corect cu un om si el sa fie corect cu mine, iar atunci cand nu este, refuz sa cred ca este vina mea, pentru ca am asteptat asta si voi considera ca omul acela este un nesimtit.
Da, voi avea in continuare asteptari si evident multe dezamagiri.
Dar dezamagirile vor veni din dorinta mea de normalitate si nu pentru ca voi accepta ca mizeria sa capete luciul normalitatii.

Continuati sa aveti asteptari. In oameni care raspund la bunatate cu bunatate, la iubire cu iubire, la oameni ce nu calca totul in piciore pentru a-si hrani un narcisism bolnav. Continuati sa credeti ca cei care nu dau doi bani pe asteptarile celor din jur, defapt nu dau doi bani nici pe ei.
In momentul in care cu totii nu vom mai astepta nimic, de la nimeni,  ce rost va mai avea totul?
Pentru ca fara asteptari nu exista nici responsabilitate. Exista doar egoism si superficialitate.

Eu inca am atatea asteptari de la lumea asta, de la cei dragi mie.
Tu?

12 comentarii

Din categoria Ganduri, Realitate

Superman

De-la-Om-la-SUPER-OM.jpg

Imi amintesc cand m-am indragostit de tine. Erai o pustoaica firava, un ghem de om, dar care reusea sa impresioneze prin puterea ce o degaja in jurul ei.
Cred ca asta am iubit intotdeauna la tine. Puterea de a ramane in picioare.
Dar nu mai vreau. Nu mai vreau sa iubesc un super om.
Imi este dor de femeia care lasa capul pe umarul meu si plangea in tacere. De puful meu firav, pentru care lacrimile si oboseala erau atat de firesti.

Este mult, chiar si pentru tine.
Prea mult.
Doua joburi, framantari, stres, indifirenta celor de la care astepti empatie, piciul, adolescenta, cifre, litere, culoare, frustrari, dureri de care sti doar tu, o epuizare pe care o maschezi intotdeauna in spatele unui zambet larg, 3-4 ore de somn, ganduri, teama, speranta, vise, neputinta, incapatanare.
Prea mult. Mult prea mult.

Unde sunt desenele tale, unde sunt cartile pe care le citeai cu atata pasiune? Piesele de teatru, reintalnirea cu o veche prietena si o cafea bauta pe o terasa stropita de vapori reci de apa. Unde sunt rolele si dupa amiaza pierduta intr-un sezlong uitand de tot si toate. Unde este ceea ce-ti doresti tu cu adevarat sa faci si nu ceea ce cred cei din jurul tau ca ar fi mai bine?

Candva mi-ai spus ca urasti mediocritatea.
Si eu.
Dar nu m-am dat in vant niciodata dupa eroii din benzile desenate. Iar tu esti acum un superom, imbracat intr-o mantie ingrozitor de epuizanta. Te astept acasa.
Dezbraca acest costum care te sufoca si lasa-ti capul pe umarul meu. Descarca-te de tot si toate si ramai goala. Sti cat de ador goala.
Fi tu, un om, nu un superom.

7 comentarii

Din categoria Ana, Ganduri, Realitate

Asuma-ti

waters-3158413_1920
Asuma-ti

Asuma-ti sa crezi in tine. In tot ceea ce nu ai spus nimanui, niciodata. In tot ceea ce ai ingropat acolo, in cel mai intunecat colt al sufletului tau. Aprinde o scanteie, cauta toate acele temeri si asuma-ti sa le imbraci in culoare. Nu-ti fie teama, in ochii tai am citit mai multa putere decat ar putea sa-ti daruiasca cel mai iscusit magician, prin cuvinte.

Asuma-ti sa crezi din nou in oameni. In oameni frumosi, ce nu privesc prin tine, carora le pasa si care nu-si propun sa fie si judecatori si calai. Intotdeauna vor exista si oameni frumosi in jurul tau. Doar ca sunt invizibili atat timp cat nu crezi in ei. Ei prind contur doar atunci cand le dai o sansa.

Asuma-ti sa visezi. Intr-un fel sau altul, fiecare suntem suma viselor noastre. Fara vise, suntem nimic. Oricat am avea, oricat am reusi, atunci and incetam sa visam devenim niste masini fara un tel. Iti mai amintesti de Verona? De triburile de beduini? Iti mai amintesti de festivalul ciresilor infloriti? De cafenea? Inca imi doresc sa dansez cu tine pe luna.
Fi suma viselor tale.

Asuma-ti sa fi diferit. Nu e nimic rau in asta. Esti un om nu un cliseu, o haina purtata care se potriveste oricand, oricui. Asuma-ti sa fi tu insuti. Esti de un milion de ori mai perfect decat daca ai putea copia cel mai frumos om din lume. Asuma-ti sa nu le placi oamenilor care au astepatri de la tine, daca asteptarile lor nu corespund aspiratilor tale.
Nebunii vor stapanii lumea

Asuma-ti sa crezi in frumusete. Nu trebuie sa faci nimic pentru a fi asa. Frumusetea este un dar pe care l-ai primit brut, neprelucrat. Lasa-l asa. Nu ai nevoie de accesori pentru a fi frumos. Doar cei nesiguri si complexati au nevoie de ceva in plus pentru a se simti normali.
Frumusetea inseamna sa fi tu. Gol.

Asuma-ti sa crezi in mine, iubita mea. In privirea mea timida, pierduta spre nicaieri. In tot ceea ce sunt, dar si in tot ceea ce nu sunt. Asuma-ti sa iubesti asa cum nu ai avut curaj sa o faci niciodata. Mai presus de temeri, de logica de lacrimile din sufletul tau.
Asuma-ti sa fi fericita.
Si vei fi.
 

2 comentarii

Din categoria Ana, Ganduri, Realitate

Noi barbatii

businessmen-152572_960_720

O domnita vesela, zambitoare dupa o seara placuta, o revedere cu un prieten mai vechi decat lumea si un barbat. Ultimele momente, clipe in care barbatul devine badaran facandu-i o scena partenerei lui.
Este o scena fictiva, dar care poate fi regasita deseori in viata de zi cu zi.
Barbati care se simt amenintati si care simt nevoia sa-si marcheze teritoriu.
Da, instinctiv, ca niste primate, care privesc partenera ca o propietate, un obiect pe care altcineva doreste sa il subtilizeze.

Noi barbatii..
Aud des aceasta expresie. Barbi lasate pentru a etala masculinitatea. Sala, de trei ori pe saptamana. Tupeu, obligatoriu. Agresivitate. Vulgaritate, pentru a dovedi ca intre tine si un smecheras din periferie nu e mare diferenta. Haine de firma, obligatoriu.
Frumos.
Dar este un lucru pe care nu reusesc sa-l inteleg. Cu atatia barbati, autodescoperiti, in jurul nostru, cum se face ca sunt din ce in ce mai multe femei nefericite?
Sa fie doar toanele lor?
Sa nu inteleaga ele ca badarania, marlania si abuzul sunt doar o forma frumoasa a masculinitatii noastre?
Ca, na, ne aparam teritoriu, iar ele sunt doar niste fiinte care ne apartin?

Oare de ce nu reusesc femeile din ziua de azi,sa inteleaga masculinitatea noastra? Ca noi suntem barbati si nu trebuie sa le acordam atentie ori de cate ori au o toana, ca nu ne priveste pe noi daca sunt fericite sau nu si ca romantismul este doar pentru pusti adolescenti.
Maturitatea inseamna altceva.
Maturitatea inseamna sa fi barbat.

Cineva imi spunea ca eu scriu pentru domnite nefericite ce se pierd in povestile siropoase de pe acest blog.
Poate
Poate ca eu scriu pentru un anumit public.
Da publicul meu considera ca abuzul, indiferenta si nepasarea, fac dintr-un om cu organ sexual masculin, orice, dar nu un barbat.
Indiferent de barba , de tupeu sau atitudine sfidatoare.

Noi barbatii.
Posesori de „scule”, virili, capabili sa ucidem balaurul din camara, desfacand cu mainile goale borcanul de zacusca, dar incapabili sa intelegem de ce femeia de langa noi plange noaptea sub cearceaf.
Sigur ca are pe altul. Altfel cum.
Pana la urma noi ii asiguram un confort financiar, i-am facut doi copii, mergem chiar si in vacanta, prietenii ne invidiaza, de ce toanele astea?
Am vazut azi o stire cu o entitate care pentru a se razbuna pe sotie, a ales sa-i distruga viata profesionala, doar pentru ca ea a ales sa plece.
Ei sunt barbatii.
Oameni care nu reusesc nici sa te faca fericit, dar nici nu accepta sa te lase liber.
Razbunatori, violenti (viloenta nu este doar fizica), creditati de societate ca maturi responsabili.

Da, este o generalizare. Evident ca sunt tipi care reusesc sa aiva grija de partenera lor cu toata dragostea si atentia pe care o merita o femeie.
Dar ei nu sunt barbati. Ei sunt doar oameni normali.

30 comentarii

Din categoria Ganduri, Realitate